Despre mine

Sunt Raluca Tanasă, soție și mamă a doi băieți și o femeie care a învățat să îmbine maternitatea cu pasiunea pentru fitness și sănătate.

Am fost acolo unde poate te afli și tu acum – prinsă într-un carusel de treburi casnice, griji și responsabilități, simțind că timpul pentru mine aproape că nu mai există.

Deși maternitatea este una dintre cele mai frumoase experiențe, vine și cu momente de epuizare și frustrare.

Mi-am dorit să îmi recâștig energia, să îmi redescopăr încrederea în propriul corp și să fac o schimbare, dar gândul de a rupe ore din timpul familiei părea imposibil.

Această călătorie m-a determinat să caut soluții simple și eficiente pentru mine și pentru alte mame care simt că nu mai au timp pentru ele.

În timp, am învățat să îmi prioritizez sănătatea și să îmi transform viața fără să sacrific momentele prețioase alături de cei dragi.

Pe lângă rolul de mamă, sunt și antrenor certificat, absolventă a cursurilor ISRO-Fitness School și ISSA cu diploma de personal trainer.

Practic fitness din 2010 și am avut ocazia să particip la competiții importante, precum Romanian Muscle Fest, unde am obținut locul 1 la categoria mea de înălțime și categoria de masters 35+, și EuroMasters Championship Italia, unde am ocupat locul 4.

​Astăzi, folosesc experiența mea personală și profesională pentru a ajuta alte femei să devină cea mai bună versiune a lor.

Știu cât de greu poate fi, dar sunt dovada că schimbarea este posibilă.

Sunt aici să te inspir, să te sprijin și să îți arăt că și tu poți reuși!

Îți dorești și tu să devi cea mai bună versiune a ta?

Programează un apel gratuit de consultanță aici și haide să ​vedem care dintre programele MameFit poate să îți îmbunătățească stilul de viață!